Premiile Hermine 2026

E în firea umană sa isi faca planuri de viitor. Vrem să te susținem să faci un pas curajos către viitorul tău. 10.000 de lei așteaptă aplicația ta.

Scopul proiectului

Sa dăm ocazia tinerilor care participa in program să își cumpere/achite servicii și produse de care au nevoie pentru a începe o facultate. Menționăm aici, printre altele, taxe de admitere, cheltuieli de deplasare, rechizite, electronice, ș.a.m.d.

Obiectivul proiectului

Să susținem financiar elevii de liceu în an terminal  care au nevoie de ajutor pentru a reuși să se înscrie la facultate și să își desfășoare activitatea în condiții optime. Vârsta minimă de participare este de 18 ani.

Publicul țintă

Programul se adresează elevilor de liceu din anul terminal care au împlinit 18 ani. Liceul unde își desfășoară activitatea este pe teritoriul administrativ al județului Sibiu.

Este obligatorie completarea on-line a formularului de consimțământ informat. Acest document se întocmește înaintea depunerii documentelor de participare.

Persoanele eligibile sunt cele care îndeplinesc condițiile din regulament si care voluntar completează formularul distribuit on line

Valoarea proiectului

Bugetul total al proiectului este de 10.000 lei. Repartizarea bugetului se va face astfel:

  • Câștigătorul locului 1 va primi premiul de 5.000 lei (5 mii lei).
  • Câștigătorul locului 2 va primi premiul de 3000 lei (3 mii lei)
  • Câștigătorii locurilor 3 și 4 vor primi premii de participare în valoare de 1000 (una mie) lei fiecare.

Datele de referință ale proiectului

Termenul limită pentru înscrieri este 30 martie 2026.

Rezultatele se anunță până în 17.05.2026 

Premiile de participare se plătesc până în 26.05.2026

Documente de înscriere 

  • Obligatorii
    • Scrisoare motivațională maxim 2 pagini din care să reiasă ce dorește să facă cu banii primiți
    • Adeverință de la liceu cu media obținută în anii de liceu, clasele 9, 10, 11 și 12 (13) la disciplinele Matematică, Fizică, Chimie, Informatică. Se specifica media pe fiecare an de studiu și disciplină. În anii în care nu sau urmat aceste discipline se notează cu X. !!! NU se înregistrează pe adeverință codul numeric personal
    • Recomandare din partea unui profesor care predă disciplinele menționate mai sus incluzând date de contact ale acestuia (Nume, nr de telefon sau adresa email). Detalii privind trimiterea scrisorii de recomandare vor fi furnizate pe parcursul desfășurării programului. Este nevoie de consimțământul informat al acestuia de participare in programul nostru
  • Opționale (se punctează suplimentar)
    • Adeverință de participarea la voluntariate în domeniul Matematică, Fizică, Chimie, Informatică cu specificarea duratei activității (zile)
  • Opționale (pentru departajare)
    • Rezultate la olimpiade de Matematică, Fizică, Chimie, Informatică

Aplica

„Veșnicia s-a născut la sat” – Lucian Blaga

Proiectul nostru din mai 2023 se adresează copiilor din mediul rural (școlile rurale) care au încercat să își arate puterea de a învăța participand la concursul de matematica destinat în mod special lor.

În cadrul etapei județene a Concursului Național „Olimpiada Satelor din România” – Olimpiada satelor Sibiene, 2023 clasele 5-8 disciplina Matematică au fost premiați 24 de copii din localitățile Turnu Roșu, Boița, Rășinari, Tilișca, Sadu, Șeica Mare, Racovița, Tălmăcel și Poplaca. Ocupanții locului I la cele patru clase vor reprezenta județul Sibiu la etapa națională. Ca o recunoastere a efortului lor vom recompensa copii premiați la acest concurs.

Vrem să atragem atenția asupra efortului depus de profesorii de matematică care sau ocupat de acești copii astfel încât aceștia să reușească să obțină rezultate la concursuri. Școala din Tilișca are cel mai mare numar (5) de copii clasificati la etapa județeană a acestui concurs. Urmează cu cate 3 copii școlile din Turnu Roșu, Boița, Racovița și Șeica Mare. Din localitatea Rășinari sunt 4 copii de la doua școli și câte un copil din Poplaca, Sadu și Tălmăcel.

Partener instituțional: Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, inspector de Matematică Prof Suciu Nicolae

Detalii despre concurs găsiți pe situl Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Plan de Viata

E despre ce crezi că vei face peste cațiva ani.

Completezi un formular cu cea mai tare idee despre ce vei face peste cațiva ani. Ne scrii de ce crezi că va funcționa ideea ta, care sunt pericolele și punctele slabe. Nu uita să scrii și despre banii care crezi că ii vei câstiga. Ne uităm peste aplicație apoi o trimitem unor oameni cu experiență în domeniu pentru a ne spune ce merge și ce nu din ceea ce ai scris. Un formular corect completat îți poate aduce un premiu.

Se acceptă depunerea de mai multe formulare dar va fi premiat doar un formular pe participant. De preferat să scrii o aplicație foarte bună decât mai multe slabe calitativ.

Etapa 1. Completează formularul cu 250-300 de cuvinte respectând modelul. Fi atent să notezi codul și parola formularului pentru putea solicita premiul.

https://forms.gle/6GHCkCSSP3Lbt4fv6

Etapa 2. Răspunsuri la formulare

Etapa 3. Premierea participanților

Etapă specială: cele mai bune aplicații vor fi selectate pentru a fi discutate mai departe cu participanții care doresc acest lucru. Sky is the limit!